08 Iulie 2025
Ateliere de informare în contextul implementării proiectului STEEM și instalării Punctelor Termice Individuale

Reprezentanții instituțiilor publice din capitală, care urmează să beneficieze de instalarea Punctelor Termice Individuale (PTI), au fost informați despre avantajele echipamentelor de ultimă generație și etapele de implementare ale proiectului în cadrul unor serii de ateliere informative, desfășurate în perioada 3–9 iulie 2025.

Proiectul „Tranziție Durabilă prin Eficiență Energetică în Moldova” (STEEM) prevede reabilitarea energetică a circa 46 de insituții de învățământ de pe întreg teritoriul țării, precum și instalarea a circa 300 de PTI în mai multe clădiri publice din municipiul Chișinău, contribuind astfel la modernizarea sistemelor de încălzire și la sporirea eficienței energetice a instituțiilor.

Sesiunile de informare au fost desfășurate de specialiști din cadrul Unității Consolidate pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii (UCIPE) și ai companiei „Termoelectrica” S.A. Aceștia au oferit detalii tehnice și au răspuns la întrebările participanților cu privire la funcționalitatea noilor instalații, beneficiile modernizării, termenele de implementare și procedurile specifice lucrărilor de instalare.

???????? ???????????????? ???????? ???????????????????? ???????????????????????? ?????????????????????????????????????????

Este o instalație modernă care asigură transferul energiei termice din sistemul centralizat de termoficare – în sistemele interne ale clădiri pentru încălzire, ventilare și prepararea apei calde menajere.

Punctele Termice Individuale oferă un șir de avantaje atât instituțiilor publice beneficiare, cât și furnizorului de energie termică, prin:

  • Îmbunătățirea calității serviciilor
  • Reducerea consumurilor de energie termică
  • Eficiență energetică

 

???????????????????????????????????????? ???????????? ???????????????? ????????????ă????????????????????:

  • Conectare individuală a încălzii la nivel de clădire;
  • Setarea și reglarea temperaturii, în funcție de necesitate, prin intermediul panoului de comandă
  • Ajustarea automată a consumului de energie termică, în funcție de temperatura de aerului exterior – datorită senzorului de temperatură, care reglează automat temperatura agentului termic livrat în sistemul de încălzire al clădirii
  • Prepararea apei calde, direct la subsolul edificiului și livrarea instantanee la temperatura setata
  • Precum și distribuirea uniformă a energiei termice în clădire

Acest proiect este realizat de Guvernul Republicii Moldova, prin Ministerul Energiei al Republicii Moldova și UCIPE, cu suportul Băncii Mondiale. Beneficiarul Proiectului este Termoelectrica S.A..